Pregătirile pentru RAID 2018

Pe negândite, timpul a trecut cu repeziciune și iată-ne din nou așteptând ca iarna să părăsească arena, pentru a putea începe cea de-a șaptea ediție a expediției RAID.

În anul precedent, după un drum de aproape 800 de kilometri până în zona Vourvourou din Grecia, parcurs pe o vreme total neprietenoasă, am decis că următorul RAID nu va mai fi organizat atât de departe.

Am studiat numeroase posibilități pentru ca, într-un final, să ajungem la următoarea concluzie: ediția cu numărul șapte, RAID 2018, urma să se desfășoare tot în Grecia, însă de această dată cu o barcă mare, în Sporadele de Nord.

Planetele s-au aliniat, iar prietenul nostru care conduce agenția de charter Wheel Travel & Tour Agency ne-a făcut o ofertă foarte bună. Au început imediat pregătirile specifice: liste de echipament, provizii, trasee, locuri de acostare și toate celelalte lucruri necesare unei expediții pe mare.

Drumul spre Volos

Startul s-a dat vineri, la ora cinci dimineața. Dubița Mercedes Sprinter rula deja spre Giurgiu, având la bord echipajul expediției RAID 2018, puțin obosit după o noapte scurtă, dar fericit și nerăbdător.

Barca, un Jeanneau Sun Odyssey 36i, ne aștepta la cheu în Volos abia sâmbătă. Am ales, prin urmare, un loc sălbatic pe hartă și am adăugat lângă bagaje și echipamentul de campare.

După un drum de aproximativ 900 de kilometri, am părăsit cea mai scumpă autostradă pe care circulaserăm până atunci și am intrat în Volos. Chiar la intrarea în oraș am găsit un supermarket cochet, unde am oprit pentru a completa proviziile cumpărate în țară.

Apoi am pornit în căutarea locului ales pentru înnoptare. Am ieșit din localitate și am urmat drumul spre sud, paralel cu țărmul golfului, aproximativ 10 kilometri.

Din a doua încercare am găsit ieșirea spre stânga și, pe un drum lăturalnic ce părea construit în scop industrial, am ajuns pe un platou aflat la o înălțime considerabilă față de nivelul mării. Acolo am ales cele mai potrivite locuri pentru montarea corturilor.

Prima noapte de campare

Odată tabăra instalată, am declarat oficial deschisă expediția RAID 2018 și ne-am potolit setea cu câte o bere, în lumina tot mai slabă a unui minunat apus de soare.

O broască țestoasă și-a făcut apariția în tăcere, mergând agale și fără să pară deranjată de prezența noastră, spre încântarea copiilor. Noi am glumit spunând că ar avea montate o cameră și un microfon și că fusese trimisă să ne spioneze.

Am lăsat țestoasa să-și continue liniștită drumul, gândindu-ne că probabil mai avea încă vreo trei sute de ani de hoinărit prin acele locuri frumoase, după care ne-am văzut și noi de ale noastre.

De la înălțimea platoului puteam contempla întinderea mării și traseele câtorva nave care părăseau portul Volos. Locul era, de fapt, o veche rampă de încărcare cu bandă transportoare, acum dezafectată.

Încet, noaptea s-a lăsat peste noi și am tras din interior fermoarele corturilor.

Dimineața, un soare prietenos ne-a scos din culcușuri și ne-a întâmpinat cu lumina primei dimineți de RAID. În partea stângă am observat o plajă sălbatică. Deși aveam ceva drum de coborât, am hotărât să facem prima baie a expediției.

Ora zece, pe care o comunicaserăm pentru sosirea la barcă, se apropia cu repeziciune. Răcoriți și plini de voie bună, ne-am pus în mișcare spre portul Volos.

Întâlnirea cu Izella

Am găsit ușor locul de acostare, amplasat aproape de șosea. Barca putea fi observată chiar în timp ce așteptam la semafor.

Am făcut rapid cunoștință cu echipa Stavento Sailing, proprietarii ambarcațiunii. Am stivuit pe cheu un mic munte de bagaje, apoi am dus mașina în parcarea aflată în imediata apropiere.

Îndrumați de proprietar, am început să cunoaștem barca și am constatat că era exact ceea ce ne doream. Am distribuit bagajele pe rafturi, prin cabine și în santină, după care am fost gata să mângâiem coamele valurilor cu rotunjimile Izellei.

Am eliberat parâmele de la pupa, am desfăcut legătura la muring de la prova, am pus motorul ușor înainte și am părăsit portul Volos. Înainte de plecare am reținut câteva repere, pentru a ne ușura acostarea la întoarcere.

Primele mile sub vele

După ce am depășit digurile interioare, am zărit pasa de ieșire din port. Un vânt numai bun se ridicase de puțin timp, așa că am putut face prima probă a velaturii.

Am pus barca cu prova în vânt și am ridicat randa. Cu o rotire ușoară de timonă, am prins vântul în cel mai bun unghi. Am desfășurat și focul, după care motorul a fost oprit.

S-a făcut liniște. Vântul domol împingea Izella spre prima insulă unde plănuiserăm să poposim. Echipajul se relaxa și se bucura, unii de mare, alții de soare.

După o vreme, suprafața încrețită a mării a început să se netezească, velele și-au pierdut tensiunea, iar viteza a scăzut. Vântul căzuse.

Prin apa cristalină, marea își arăta negrul adâncimii. Sonarul indica aproximativ 80 de metri între noi și fundul mării.

Cineva a propus o baie. Am aruncat o parâmă la pupa, pentru siguranță, și a început imediat o adevărată ședință de scăldat. Primul a sărit Cornică, urmat de Maria și Theo, apoi de Mari și Stefy. Temperatura apei era perfectă.

După ce am recuperat întregul echipaj, am coborât velele, am pornit motorul și ne-am îndreptat spre locul propus pentru prima noapte.

Prima acostare în Trikeri

Locul era destul de aglomerat. Am încercat să acostăm într-un spațiu liber, însă adâncimea nu ne permitea apropierea în siguranță. Am decis că vom petrece prima noapte la ancoră, într-unul dintre golfurile observate în apropiere.

Chiar când ne îndepărtam, cineva a strigat de pe puntea unei ambarcațiuni apropiate:

„Captain, captain! Come here!”

Am înțeles imediat gestul de ospitalitate și am pregătit rapid manevrele de acostare. După ce am asigurat barca, am început programul de seară cu o vizită pe pontonul micii marine.

Portul insulei Trikeri era foarte liniștit la ora amurgului. Câteva ambarcațiuni erau legate la cheu, majoritatea ocupate de turiști aflați în regim de charter.

Am găsit o masă liberă pe terasa unei taverne amplasate chiar pe pontonul de piatră. Era momentul potrivit să verificăm experiența bucătarului în pregătirea caracatiței și a altor preparate locale. Ne-am ocupat locurile și am început să studiem meniul în compania unei beri reci.

În scurt timp ne-am dat seama că făcuserăm o alegere bună. Locul a devenit rapid neîncăpător, iar numeroase ambarcațiuni mici își găseau loc în toate ungherele portului, profitând de pescajul redus.

Am servit preparatele alese și am hotărât în unanimitate că bucătarul merita o notă foarte mare. În cinstea lui, și nu numai, am închinat câteva beri reci.

După o scurtă plimbare pe faleză, ne-am retras în cockpitul ambarcațiunii, încercând să nu-i deranjăm pe vecinii care ne ajutaseră la acostare.

Somnul care a urmat a fost adânc și fără vise. Cabinele confortabile ale Izellei transformaseră odihna într-o adevărată desfătare, după încetarea agitației produse de echipajul românesc al unui catamaran acostat în apropiere.

Dimineața în insula Trikeri

Dimineața ne-a întâmpinat cu un soare blând, apărut între versanții muntoși care înconjurau micul golf. Am ieșit în cockpit pentru a mă bucura de liniște.

În aceste locuri ale Greciei, unde se poate ajunge doar cu barca, există un farmec aparte și o liniște greu de descris.

O parte a echipajului coborâse la uscat pentru a căuta cafea și peisaje frumoase de fotografiat. Folosiseră barca gonflabilă pentru a debarca fără să deranjeze vecinii.

Am turnat și eu câteva degete de rom și l-am savurat alene până când întregul echipaj s-a întors la bord.

Am pornit motorul, am eliberat legăturile de la cheu, am ridicat ancora și am ieșit dintre insula Trikeri și continent.

Regele Eol părea să doarmă încă, iar noi beneficiam de un calm aproape perfect. Am continuat încet, la motor, admirând peisajul de pe mal.

Fetele se bucurau de soare pe cabină, iar copiii erau fericiți în apropierea timonei, urmărind cu încântare cum pilotul automat menținea direcția. Între timp, noi căutam pe hărți o destinație interesantă.

Un golf sălbatic și o plajă pustie

Am observat un golf mai mare și ne-am îndreptat spre el pentru a descoperi ce frumuseți ascundea. Un mal stâncos îi contura marginile, iar în capăt se putea vedea o plajă pustie.

Am hotărât în unanimitate că trebuia cercetată. Am pregătit manevra de ancorare și, în scurt timp, barca s-a stabilizat, întinzând lanțul ancorei. Motorul a fost oprit.

Întregul echipaj a pornit spre uscat. În două ture, mica barcă gonflabilă a făcut legătura cu plaja.

Vântul se întărise și, după ce am analizat malul stâncos, am stabilit că eu voi rămâne de cart la bord.

Am profitat de liniște pentru a răsfoi câteva pagini din Cartea Dunării, scrisă de Jan Bart, după ce am pus puțină ordine pe punte și am aruncat câteva găleți cu apă.

Echipajul s-a întors relaxat după plimbare și după o baie strașnică în apa limpede de lângă plajă. Am mai zăbovit puțin pentru a ne răcori la pupa barcii, într-o apă de un albastru perfect.

Galerie foto