Expeditia RAID 2016 Diaporos
Expeditia Acartar 2016
Pe negandite a trecut timpul cu repeziciune si iatane din nou asteptand ca iarna sa paraseasca arena si sa putem incepe cea dea saptea editie a expeditiei RAID.
Anul trecut dupa un parcurs de aproape opt sute de kilometri pana in zona Vourvuru a Greciei, pe o vreme total neprietenoasa, am decis ca urmatorul RAID nu va mai fi asa departe.
Am tot studiat posibilitati pentru ca intrun final sa concluzionam: Editia 2018 cu numarul sapte, va fi facuta tot in Grecia cu o barca mare in Sporadele de Nord.
Acum, pentru ca planetele sau aliniat si am primit o oferta foarte buna de la prietenul nostru care conduce agentia de charter Wheel Travel & Tour Agency, am inceput pregatirile specifice.
Liste cu echipament, mancare, locuri pentru acostare si asa mai departe pana cand in dimineata urmatoare avea sa fie plecarea.
Start la ora cinci de dimineata, vineri si dubita Mercedes Sprinter ruleaza spre Giurgiu avand la bord echipajul expeditiei RAID 2018 putin obosit de noaptea scurta dar fericit.
Barca, un Sun Odisey 36i de la Janeau, ne astepta cuminte la cheu in Volos abia sambata, asa ca am ales un loc salbatic pe harta si am aruncat langa bagaje si echipamentul pentru camping.
Drum intins noua sute de kilometri si parasim cea mai scumpa autostrada pe care am circulat pana acum pentru a intra in Volos.
Gasim chiar la intrare un cochet supermarket si oprim.
Proviziile facute in tara se cer completate si procedam ca atare dupa care pornim sa cautam locul ales pentru inoptare.
Iesim din localitate si urmam drumul catre sud paralel cu coasta golfului aproximativ 10 km.
Din a doua incercare nimerim iesirea spre stanga si pe un drum laturalnic ce pare sa fi fost construit in scop industrial, ajungem la un platou situat destul de sus fata de nivelul marii unde alegem locurile cele mai bune pentru montajul corturilor.
Odata tabara amplasata declaram deschisa expeditia RAID 2018 si ne astamparam setea cu cate o bere in lumina tot scazanda a unui minunat apus de soare.
Tacuta apare mergand agale o testoasa care nu se sinchiseste de prezenta noastra, spre deliciul copiilor.
Noi glumim pe seama ei, ca ar avea camera si microfon sa ne spioneze.
Lasam Broasca sa se duca in treaba ei, gandindune ca mai are vreo trei sute de ani de hoinarit prin aceste locuri frumoase si ne vedem si noi de ale noastre, cani.
De la inaltimea locului putem contempla intinsul marii si traseele catorva nave ce paraseau portul Volos.
Locul este o veche rampa de incarcare cu banda, acum dezafectata.
Incet, noaptea sa lasat si am tras fermoarele corturilor de la interior.
Dimineata un soare prietenos nea scos din culcus in lumina primei dimineti de RAID.
O plaja salbatica nea inspirat in stanga si desi era ceva cale de coborat, am hotarat prima baie.
Ceasul alearga si ora zece de dimineata pe care o comunicasem pentru sosirea la barca ne cam impingea de la spate, asa ca racoriti si plini de voiebuna ne punem la drum spre portul Volos.
Locul de acostare lam gasit usor, amplasat aproape de sosea, barca fiind zarita in timp ce stateam la semafor.
Am facut repede cunostinta cu echipa Staventosailing, proprietarii barcii, am stivuit pe cheu un mic munte de bagaje si am dus masina la parcarea aflata in imediata apropiere.
Dupa acestea toate, neam imprietenit cu barca indrumati de proprietar, contatand ca este chiar ce ne doream.
Stivuim bagajele, care pe rafturi, care prin cabine, altele in santina si suntem gata de a mangaia coamele valurilor cu rotunjimile Izellei.
Eliberam paramele pupa, dezlegam si legatura la muring de la prova, punem masina usor inainte si parasim portul Volos, nu inainte de a ne lua un reper pentru a ne usura acostarea la intoarcere.
Cateva diguri de interior si zarim pasa de iesire.
Un vanticel tocmai bun sa saltat de putina vreme, asa ca putem face proba velaturii.
Punem barca in pozitie, cu prova in vant si ridicam randa apoi cu o usoara rotire de timona prindem vantul in cel mai bun unghi.
Desfasuram si focul, dupa care STOP MASINA.
Se face liniste.
Vantul domol impinge Izella catre prima insula unde am planuit sa poposim.
Echipajul se relaxea si se bucura, unii de mare, altii de soare.
La o vreme fata incretita a marii se intinde tot mai bine, velele slabesc in tensiune si viteza scade.
A cazut vantul.
Sub barca, prin apa de cristal, marea isi arata negrul adancimii de opt zeci de metri, dupa cat arata sonarul barcii ca ar fi intre noi si fundul marii.
Cineva doreste sa faca baie.
Relaxant desigur.
Arunc o parama sa atarne in pupa pentru siguranta si se porneste o sedinta de scaldat.
Primul sare Cornica, apoi Maria si Theo.
Sunt urmati imediat de Mari si Stefy.
Temperatura apei este optima.
Recuperam echipajul, coboram velele si pornim motorul impinsi de care, ajungem la locul propus, cam aglomerat.
Incercam o acostare unde am vazut liber, insa adancimea nu permite, asa ca decid rapid ca in prima noapte o sa stam la ancora intrunul din golfurile pe care le ochisem visavis.
Chiar cand ne indepartam, o voce striga la noi:Captain, captain! Yes! Raspund eu, vazand pe cineva pe puntea unei barci apropiate.
Come here, zice aratandumi tribordul barcii pe care se afla.
Inteleg repede ospitalitatea domnului si pregatim rapid manevrele de acostare.
Dupa ce am asigurat barca, am pornit programul de seara cu o vizita pe pontonul micii marine.
Portul insulei Trikeri este foarte linistit la ora amurgului.
Citeva ambarcatiuni sunt legate la cheu, majoritatea cu turisti in regim de charter.
Gasim o masa libera in terasa unei taverne chiar pe pontonul de piatra.
Se vede ca este momentul sa verificam experienta bucatarului in pregatirea bratelor de caracatita si nu numai, asa ca ne luam fiecare cate un loc si studiem meniul in prezenta unei beri reci.
In scurt timp ne dam seama ca am facut o buna alegere, vazand cum locul devine repede neincapator.
O multime de ambarcatiuni mici isi gasesc locul in toate ungherele portului, profitand de pescajul lor redus.
Ne aducem aminte ca este sambata seara si vremea este frumoasa.
Servim cele alese din lisa de meniu si hotaram in unanimitate ca bucataul merita o nota mare.
In cinstea lui si nu numai, inchinam cateva beri reci si bune, mai facem apoi cativa pasi pe faleza si ne retragem care cocpitul ambarcatiunii noastre pentru a nu deranja la ora tarzie vecinii care neau facilitat acostarea.
Somnul ce a urmat a fost fara vise, cabinele confrtabile ale Izellei facand odihna o desfatare a simturilor, dupa incetarea balamucului facut de un echipj romanesc al unui catamaran acostat in apropiere.
Probabil ca sticlele golite de alcoolice au facut ca marinarii sa uite ca nu sunt la ancora intrun loc pustiu.
Dimineata ne arata un soare blajin intre versantii de munte ce margineau micutul golf.
Am iesit pe punte in cocpit sa ma bucur de liniste.
In aceste locuri ale Greciei, unde se poate ajunge doar cu barca, exista un farmec aparte, o liniste altfel.
Parte din echipaj este la uscat in cautarea unor cafele si peisaje frumoase pentru fotografiat.
Au folosit barcuta dinghy gonflabila pentru a debarca fara deranjul vecinilor.
Am pus si eu cateva degete de rom si am savurat alene pana cand intreg echipajul a fost la bord.
Pornim motorul, eliberam legaturile la cheu, ridicam ancora, punem masina inainte viteza un sfert si iesim dintre insula Trikeri si continent.
Regele Eol pare ca inca doarme si beneficiem de un calm aproape plat.
Continuam incet la motor si admiram peisajul de pe mal.
Fetele se bucura pe cabina de cateva momente de plaja, copiii sunt fericiti pe langa timona distranduse cum tine pilotul automat direcia in timp ce noi cautam pe harti o destinatie interesanta.
Ochim un golf mai mare si ne indreptam catre el sa cercetam ce frumuseti poate ascunde.
Un mal stancos contura golful in capatul caruia se vedea o plaja pustie.
Trebuie cercetata cu atentie, stabilim pe loc la unison si pregatim manevra de ancorare.
In scurta vreme, barca se stabilizeaza in ancora intinzand lantul si opresc motorul.
Interg echipajul porneste spre uscat.
In doua ture micuta gonflabila face legatura cu plaja.
Vantul se intetise si dupa ce am aruncat o privire malului stancos, am stabilit ca eu sa raman de cart la bord.
Am profitat de acest timp si am rasfoit cateva pagini din “ Cartea Dunarii” a lui Jan Bart, dupa ce am oranduit putin lucrurile pe punte si am aruncat cateva galeti cu apa.
Timpul a trecut si echipajul a revenit la bord relaxat de plimbare si de baia strasnica facuta de pe plaja.
Mai zabovim o farama pentru a ne racori putin la pupa barcii intro apa de un albastru perfect.
Ridicam ancora si iesim in larg.
Avem vant bun si ridicam velele.
Prindem viteza.
Motorul tace , zgomotul sau fiind inlocuit de cel al valurilor ce se sparg de coca barcii si al vantului fosnind printre sarturi.
Soarele se duce catre asfintit si noi gasim pe harti un port chiar in directia pe care eram, asa ca luam hotararea sa il vizitam in aceasta seara.
Ajungem repede purtati de vantul bun si cautam un loc pentru acostare, ceea ce se vede usor deoarece portul este aproape gol pe partea neadapostita.
Dezavantajul este acostarea mai dificila cu vant lateral destul de puternic.
Reusim manevra din a doua incercare, ajutati putin si de pe mal, dam legaturi duble in tribord, acesta fiind bordul din vant si iatane gata de plimbarea de seara.
Coboram la cheu si ne asezam pe o banca pentru a contempla imaginea portului cu Izella topaind pe valuri incordata in legaturi.
Cineva din echipaj, mai fasnet, gaseste aproape un magazin si vine cu cateva beri autohtone reci.
Merg de minune in acest apus pastelat si ne oferim pe rand sa mai luam cite un rand.
Pornim apoi pe straduta ce este ca o faleza si admiram citeva stative interesante cu flori, o Limba Soacrei enorma si foarte frumos inflorita, leandrii si ei plini de flori, dupa care urcand pe un drumeag am putut admira portul in ansamblul sau, sub apus de soare.
Pe inserat deja, am revenit la bord pentru a pregati ceva de mancare.
Parte din echipaj a ales varianta unui restaurant apropiat, cealalta parte sa bucurat de o cina in cocpitul barcii.
Odata cu lasarea serii si vantul a cazut aducand o atmostefa potrivita pentru un vin si apoi somn lin.
In dimineata zilei urmatoare ne trezim sub un plafon de nori, nu ageresiv dar cat sa ascunda soarele.
Bem ceva, dupa dorinte si puteri, unii o cafea, altii un wiski si ne relaxam.
Copilul incearca un pescuit langa barca, dar nici un peste nu se lasa pacalit.
Dupa un mizilic pe post de mic dejun, molam paramele ce au tinut pe Izella in loc si iesind agale din port luam largul punand capcompas pe insula Skiatos.
Marea este calma, un vant linistit constant flutura pavilionul de club arborat cu mandrie la cruceta.
Desfasuram intreaga velatura si masina tace in scurt timp.
Avem placere sublima a navigatiei sub un vant nu prea tare in timp ce echipajul se relaxeaza.
Pun pe Costicla, asa a fost botezat pilotul automat, sa tina cursul si pregatesc un spritz rece.
Facem cateva estimari de pozitie si viteza pentru a stabili unde inoptam.
Cautam in paralel si locurile frumoase din zona.
Vantul se intareste putin spre orele amiezei si barcuta salta acum ceva mai alert pe valuri.
Cu toate acestea distanta este mare pana in Skiatos si consideram ca nu are nici un rost sa fortam pana spre intuneric.
Gasisem pe harta un golf ce parea destul de bine protejat si am gandit ca este un adapost bun pentru o noapte in ancora.
Modificam cursul spre continent si ne apropiem de locul vizat, apoi la mica distanta coboram velele si cu motorul intram adanc in deschiderea dintre munti, punem banda usor la tribord si avem in prova o frumusete de golf locuit, cu o multime de muringuri ale pescarilor localnici.
Doua ambarcatiuni mari cu vele stau cuminti la ancora ceea ce ne arata ca este un loc bine ales.
Evaluam intro privire daca avem loc, intelegem ca da si fundarisim ancora.
Lantul se intinde si Izella se pune cuminte cu prova in vant, moment in care motorul tace si linistea se asterne din nou.
Stabilim repede ordinea evenimentelor ce trebuie sa se intample: copiii vor ceva balaceala, parte din adulti vor putina hoinareala, Stefania se ofera pentru o partida de gateala, iar eu raman sa fac o minima curatenie pe punte, impusa dupa o zi de navigare.
Dinghiyul isi face datoria si echipajul ajunge la uscat spre marea bucurie a copiilor.
Sub punte, la bucatarie, incepe imediat pregatirea unei mancari de fasole.
Sunt curatate legume, carnita cu grasime din belsug pentru ca asa este buna fasolea, multa ceap si tot dichisul bucataresc.
In acest timp reusesc si eu sa strang in cocpit si sa arunc douatrei galeti cu apa.
Totul arata perfect, mirosul ce razbate din salon pe toate hublourile este si el perfect si simtim ca se anunta o seara superba la bord.
Prima la ancora din acest RAID si prima din viata lor, pentru unii dintre noi.
Timpul trece repede cand faci ce iti place si copiii de pe mal dau semne ca sau saturat pentru un moment de balaceala.
Soarele si el se indreapta grabit catre apus.
Echipa se strange si mica barcuta de cauciuc se pune in miscare.
Repede intreg echipajul se afla din nou la bord.
Partida de inot se pare ca a sadit o foame apriga dupa strigatele copiilor.
Suntem pregatiti si doua castroane cu fasole apar pe masa de indata.
Se asterne linistea zdrobita doar de clinchetul lingurilor cand incarcau boabele de fasolein gura pentru a fi date pe gat.
Bem si noi ceva ca aperitiv in acest timp si apoi ne ocupam la randul nostru de fasole.
Apele golfului cad in umbra muntelui si din cocpit imaginea versantului opus impadurit scaldat in soarele de apus ne poarta gandul in alta lume.
Calatorim imaginar cateva clipe intro lume de poveste, cu personaje ciudate avand infatisare de animal dar vorbind cu noi in grai omenesc despre istoria locurilor si patanii de odinioara.
Revenim la prezent si spunem saru'man pentru masa inainte sa strangem vasele si sa facem loc pahrelor pentru un spritz de seara.
Intunericul sa intins peste acest loc minunat care acum ne desfata cu un joc de umbre si lumini in reflexiile apei.
Aveam sa aflam acasa, rememorand pe harta traseul, ca se numeste Chondri Ammos, ceea ce in traducere inseamna nisip gros.
Rand pe rand ne retragem catre cabine pentru un somn linistitor plutind peste aceste ape line ale golfului.
Ne trezim dimineata in acelasi peisaj minunat invaluit de soare.
Bem ceva, ca doar de aceea este dimineata, cei cafegii o cafea, ceilalti un rom, cei carora nu le place nici cafeau si nici romul, au pus un wiski.
Consideram ca am stat destul in acest frumos colt si cum pe mare se simtea un vanticel numai bun de prins in vele, hotaram sa luam micul dejun in mars.
Votam in unanimitate din nou si acest plan si pornesc motorul sa se incalzeasca putinel pana ce Dobrica ajunge la prova.
Vinciul incepe sa toarca si lantul greu clincane poposind in putul ancorei pana cand o aduce si pe dansa la suprafata.
Marim o farama turatia motorului si iesim in mare.
Avem vant bun si intindem velatura.
Barca bandeaza usor si incepe sa alerge voioasa.
Este exact momentul pentru micul dejun, ceea ce se si intampla.
Ton cu pateu de ficat, ceapa taiata marunt si putina lamaie, totul amestecat foarte bine langa legume proaspete.
Apoi o bere pentru a inspaimanta o eventuala sete ce ar putea sa vina peste noi.
Soarele se ridica hotarat si arunca razele sale peste noi.
Simtim putin din ce incearca sa faca gratie biminitopului textil, insa dupa o vreme caldura creste si ne arunca cu gandul la o plaja cu apa cristalina si nisip fin.
Ah ce buna ar fi totusi o baie acum.
Si parca setea simtind dorinta noastra face ca exact acum, intorcand capul spre babord, sa zarim o satatiune pe latura unui golf intins, marginit de o plaja ce parea aurita.
Schimbam cursul si cautam cu privirea un loc unde sa putem ancora cateva ore fara sa deranjam.
Gasim repede locul si pregatim manevra de ancorare.
Masina amuteste si barcuta dinghy trece la treaba.
Cornel alege sa ramana de cart la ambarcatiune si trage un somn strasnic la umbra parasolarului, leganat de valuri.
Noi restul, atingem plaja superba cu nisip fin si apa crisalina.
Imediat la cativa metri dupa plaja, trona o padure racoroasa cu alei pe care te puteai plimba.
In partea stanga se varsa in mare un rau in care pescuiau cativa domni in slip.
Peste rau, un podet de lemn arcuit croia carare spre statiunea de pe munte.
Am facut si noi o incursiune scurta pe stradutele in panta, apoi am revenit la plaja si am strigat adunarea pentru a ne regrupa la bord.
Desi timpul parea ca ar fi ramas in loc, soarele ne arata ca totusi noaptea va veni peste o vreme.
Ridicam ancora si pornim la motor spre un loc frumos din Skiatos, cu gand sa vizitam orasul.
Profitam de apele line si in mersul rotund al motorului ca sa construim salata gustoasa de legume pe care o servim langa cei cativa carnaciori prajiti atent la tigaie, apoi ne bucuram de peisaj.
Ocolim Insula Skiatos si incercam sa ochim un loc pentru acostare.
Locul arata foarte aglomerat.
Vedem pista aeroportului, una dintre atractiile zonei, deoarece porneste din imediata apropiere a marii ceea ce confera un spectacol aparte la aterizare.
Nu reusim acostarea in aceasta marina si facem o tura prin fata localitatii pentru a o admira macar putin de la distanta, dupa care trecem printre Skiatos si insulele Marogos si Arkos punand prova pe directia insulei Skopelos.
Este relativ aproape, la zece kilometri.
Vedem pe partea vestica o marina mica a unui sat ce il speram linistit pe nume Loutraki.
Distanta este parcursa rapid si putin inainte de asfintit intram cu atentie la adancime in amintta marina.
Un ponton liber pe o latura ne asteapta.
Acostam fara dificultate si cautam un om responsabil cu locul pentru a ne lega la curent si a reumple tancurile cu apa dulce.
Rezolvam si aceasta corvoada, dupa care mergem sa vizitam imprejurimile.
Oraselul este plin de istorie.
Pasim incet pe marginea bazinului portuar si aruncam o privire unui hotel ce se construia chiar langa apa.
Majoritatea constructiilor sunt dispuse pe dealul din imediata apropiere.
O multime de stradute ce se desfasoara una mai in panta decat cealalta, terminanduse pe faleza intro piata nici mare nici mica, dar foarte frumos ordonata.
Aici multime de taverne pentru toate gusturile asteapta musterii.
Ne mangaie privirea mobilierul amenajat cu gust din materiale reutilizate.
Decoratiuni cu motive navale intregesc peisajul.
Depasim acest loc si iesim in pustiul stancos ce margineste insula.
De aici putem contempla intinsul marii si un apus de vis intre insulele vecine.
Amurgul sa last si am pornit spre barca sa pregatim ceva pentru cina.
Masa gustoasa, liniste, povesti la un paharel si apoi somn.
Dimineata aceeasi vreme frumoasa ne intampina si un vanticel promitator.
Vrem sa pornim la navigatie pregatind micul dejun cu velele intinse.
Iesim in larg si iatane alergand pe intinsul albastru.
Luam o gustare si ne bucuram de yachting pana spre amiaza cand vantul se intareste si gonim nebuneste spre insula Alonissos.
Cu aceasta aliura de vant ne indreptam direct spre Patitiri si hotaram sa cautam un loc la cheu pentru petrecerea noptii.
Portul, destul de aglomerat insa.
Gasim totusi un loc si acostam cu succes.
Fac rapid o intrebare vecinilor daca pleaca inainte de ora noastra programata, deoarece aveam ancora posibil data peste a lor si aflam ca putem dormii linistiti pana pe la ora zece dimineata.
Plecam sa vizitam acest port mare, poate cel mai mare al insulei si sa mancam o caracatita la gratar intro taverna.
Admiram marile vapoare pentru transportul calatorilor, localurile frumos decorate, magazine cu souveniruri si multimea de motorete ce zumzaie in toate directiile.
Ne destindem o vreme apoi alegem un local unde servea un ospatar ce semana foarte cu Piedone.
Mancarea buna, atmosfera vesela, servirea ireprosabila ne fac sa traim o seara minunata pe insula Alonisos.
Ne delectam cu cateva imagini nocturne privite din cocpitul Izellei si apoi dam voie somnului sa isi faca datoria pana a doua zi.
Dimineata devreme, dupa o buna odihna desfacem legaturile la cheu si iesim in larg punand prova spre Volos cu intentia de intoarcere.
Dupa cateva ore de navigatie copiii au dorit o baie si cei mari o pauza de relaxare, asa ca am ochit un golf pustiu ce arata si o plaja si am trecut la pregatirea manevrei de ancorare.
Intreg echipajul a mers la uscat si a fost executata o scalda ca in povesti completata cu explorarea zonei pustii.
Racoriti, am ridicat ancora si am pornit mai departe in cautarea unui loc frumos pentru a petrece noaptea.
Depasind insula Skiatos, neam apropiat de continent si am ochit un port micut si salbatic ce promitea o noapte extraordinara.
Consultand harta ulterior, aveam sa aflam ca era satul Katigiorgis unde avem si o cunostinta.
Nu am reusit insa acostarea deoarece vantul destul de tare si locul stramt, necunoscut, faceau sa para periculos pentru ambarcatiune, asa ca am continuat pe langa coasta spre golful unde ne placuse atat de mult cu numai cateva zile inainte.
Am ancorat pe inserat si apoi, dupa ce am facut o recomfortanta baie, neam orientat spre o plimbare de prefectionare a cunoasterii zonei.
O carare in dreapta se pierde prin vegetatia arida urcand pieptis versantul.
Pare a fi fost in trecut un drum care sa surpat.
Pornesc la deal si banuiala imi este adeverita.
Dupa cativa metri se vede clar ceea ce a fost un drum si apar si cateva case.
De la inaltime peisajul arata deosebit.
Revin pe plaja si pornim catre celalalt capat al golfului.
Cateva case au fost ridicate la marginea apei.
Par nelocuite dar sunt ingrijite, probabil case de vacanta ale unor locuitori ai Volosului.
Fotografiem citeva plante frumos inflorite.
In centrul semicercului descris de golf, o constructie altfel ne atrage atentia.
Ne apropiem si gasim un localnic in varsta ce traieste acolo impreuna cu un important detasament de pisici alaturi.
Ne amzam.
De peste tot apar pisici de diverse culori.
Se arata si domnul, stapanul matelor, care pare bucuros sa ne vada.
Botezam locul “Golful Pisicii” spre amuzamentul copiilor si continuam pe plaja spre cealalta margine, unde se vedea o cale de acces pentru masinile pescarilor.
Ne apropiem.
Drumul de pamant catre localitate strabate gradini cu maslini intinzanduse pe sub poalele unui falnic munte care ne arata varfuri golase.
Frumoase flori apar ici si colo din relieful de piatra, o ambarcatiune veche din lemn, putrezita, zace sub un pom.
Soarele apune si noi revenim la bord pentru masa de seara si un program de relaxare pe care il lungim putin indemnati de frumusetea acestui loc, insa la o vreme ne lasam prada zeului somn.
Zorii zilei urmatoare ne arata sclipiri de cristal ale apei ce imbratisaza coca alba a barcii.
Pun un wiski si iau lanseta.
Incerc norocul pentru un pescuit, insa raman cu experienta mulinatului si placerea wiskiului.
Nu este suparare, in ceva vreme intreg echipajul se trezeste si scoatem ancora din apa sarata pornind catre un alt loc pentru o baie buna.
Dupa o vreme de hoinarit printre valuri, un golf ce parca ar defini pustietatea ne atrage atentia.
Modificam cursul pe directia micutei plaje bagand bine de seama la adancime.
Este in regula si la aproximativ cinci zeci de metri vinciul ancorei incepe sa desire lant la o adancime in jur de sase, sapte metri.
Bucuria copiilor care se precipita sa porneasca la uscat.
Soare, apa, pustiu, o combinatie perfecta pentru o distractie de mare efect.
Reveniti la bord in jur de ora pranzului servim ceva in timpul marsului.
Astazi este ultima zi de navigatie serioasa.
Maine dimineata devreme, barca trebuie acostata in portul de resedinta si predata proprietarului.
Cautam pe harti un loc tocmai bun pentru petrecerea ultimei nopti din acest RAID si gasim ceva care ne place.
Kato Gatzea, este alegerea care are si un golf frumusel in care sa ne adapostim, este si destul de aproape de Volos pentru a ne permite dimineata sa ajungem la timp si pare interesant de vizitat.
Ne apropiem si dam o privire pentru un loc de acostare la mal, insa nu gasim, asa ca fundarisim ancora in apele golfului.
Descindem la mal pe o plaja superba care ne primeste asezata la marginea unui camping destul de aglomerat.
Executam cu totii o binemeritata baie, dupa care lasam barcuta dinghy pe mal si pornim sa vizitam mica asezare si sa cautam o bere.
Admiram frumoase gradini, omniprezentele plantatii de maslini si portocalii crescuti in salbaticie.
Parasim faleza si intram adanc in sat unde gasim si un magazin in care frigiderele raceau gustoase beri.
Ne racorim, noi cu cate o bere si copiii cu cate o inghetata apoi pornim inapoi spre barca unde Stefania ramasa de cart pregatea si ceva gustos pentru cina.
Am servit masa in cocpitul Izellei pentru ultima data si am mai facut o scurta plimbare nocturna la uscat, dupa care am executat program de somn in vederea unei usoare treziri dis de dimineata, care era impetuos necesara.
Soneria desteptatorului striga dmineata vestind ca este foarte aproape momentul despartiri de Izella, dar nu si sfarsitul RAIDului 2018.
Pornim motorul si il lasam sa se incalzeasca pret de cat am pune putin wiski intro canuta, apoi lantul ancorei zornaie tragand la bord ancora ce nea tinut in acest loc frumos, dar si in altele.
Pornim spre Volos si in jurul orelor zece prindem muringul companiei de charter Staventosayling de la care am inchiriat barca.
Cateva ore dureaza formalitatile de predare si de aici RAIDul va mai continua inca o zi, terestru.
Asa am convenit, deoarece nu ne grabeam spre casa avand inca o zi libera la dispozitie, sa pornim pe drumuri pusti ale Greciei in cautarea unei statiuni in care sa facem o baie, sa bem o bere si sa inoptam.
Timpul fiind din belsug, am stetat GPSul sa nu foloseasca autostrazi si asa neam bucurat sa privim o parte neatinsa de turism a acestei tari.
Am oprit la o margine de drum si am cules cateva caise in parg, am admirat gradini intinse si apoi neam apropit din nou de malul marii, vizitand cateva statiuni pentru o bere si o baie.
Cum aglomeratia nu este punctul nostru forte, am pornit mai departe spre un loc aproape pustiu unde ne doream sa petrecem ultima noapte a expeditiei.
La o margine de statiune, ferita de aglomeratie, o terasa bine organizata statea pe nisipul marunt cu fata la intinderea albastra a marii.
Cateva umbrele cu stuf tineau umbra si asigurau o buna ventilatie, astfel ca atmostera pentru o relxare langa o bere rece era perfecta.
Am ales un loc potrivit la umbra si am deschis prima bere.
Pretul bun pentru acesta nea facut sa mai zabovim putin pentru inca un rand spre bucuria copiilor care se bucurau de valuri la cativa metri.
Pornim usor pe plaja in lungul marii pentru o mica plimbare de seara si in apropiere intalnim capatul unei faleze bine amenajata.
Am pasit si am urmato.
La stanga vile aratoase cu gradini ingrijite, la dreapta intinsa plaja atent intretinuta ne aratau ca am intrat intro statiune.
Asa era, am vizitat cateva magazine de suveniruri si am luat cu noi cate o atentie penru cei dragi de acasa.
Undeva la un colt de strada am ochit o taverna care nea inspirat sa servim masa.
Am intrat si am ocupat locurile, apoi surpriza a fost sa putem vorbi romaneste cu doamna care administra localul.
Acest ajutor a facut sa alegem mai precis mancarea si sa aflam cate ceva de prin partea locului.
Nea facut placere vizita.
Satui, am platit nota si am pornit in pas de plimbare spre locul unde aveam lasata masina.
Terasa era goala in amurgul tarziu, doar un lucrator ingrijea mobilierul si suprafata de nisip.
Am incercat sa vorbim cu acesta pentru a cere permisiunea sa dormim acolo, insa nu vorbea engleza si nu am putut dialoga, dar din semne si mimica, am inteles ca nu este o problema asa ca langa dubita noastra am intins corturi si apoi in fosnetul valurilor am atins cu bucurie sticla de JB.
La o vreme, rand pe rand, neam retras la somn.
Dimineata devreme profitand de locul unde ne gaseam am intampinat un superrasarit de soare care daca nu ar fi fost umbrit de picul de nor ce se afla si el acolo, putea candida la rasaritul perfect.
O cafea rapida, apoi am strans corturile si cu veselie asezati in masina am pornit in lungul drum spre casa, cu gandul bineinteles la noi aventuri.
Echipa Raid 2018: Capitanu - Stefy - Ninja - Nicu 7metri - Mari - Maria - Cornica - Dobrica.
Zapada tarzie cazuta pe final de iarna se topeste si lasa la iveala natura cruda a primaverii care se trezeste la viata.
Este vremea sa ne gandim la expeditia RAID a acestui an.
Am ales de ceva vreme relieful impresionanat al Greciei, cu insulele sale si plajele pusti marginite de golfuri stancoase.
Intentia pentru acest an era sa vedem Athena, sa vizitam Acropole pentru ca apoi sa navigam printre insulele Cyclade.
Toate acestea au ramas la nivel de proiect.
Grupul participant a decis ca locul este prea indepartat si insulele Sporade merita inca un sezon pentru explorare.
Aflasem noi ca un apropiat pasionat de navigatie are barca in zona Volosului si avea disponibilitate pentru echipajul RAID.
Vorbim asadar cu Seba si rezervam barca pentru final de luna mai.
Pregatim apoi toate cele trebuincioase la bord si organizam deplasarea.
Timpul se scurge cu repeziciune si iata-ne pe soselele din Bulgaria in drum spre apele cristaline ale Marii Egee.
Parcurgem aproape 900 de kilometri si spre dupa amiaza, intr-o sambata, parcam pe cheul portului din micutul sat Achilleio, de unde urma sa ne imbarcam ziua urmatoare de dimineata.
Pana atunci ne bucuram de peisajul oferit de apusul soarelui si un paharut cu wiski.
Dupa o masa gustoasa luata la una dintre tavernele din port cautam pe malul opus o zona mai linistita pentru a inopta.
Apa este oglinda, vantul a cazut spre zero.
Admiram luminile portului si simtim forfoteala de seara din cochetul sat-port.
Duminica dimineata.
Soarele ne scoate din culcusurile noastre.
Un vanticel slab increteste suprafata marii.
Facem o cafeluta si rotim ochii in speranta zaririi Haimanalei, pentru ca asa se numeste frumoasa ambarcatiune Gib'sea 43.
Nu se vede, drept pentru care continuam distractia la uscat cu o leaca de wiski in timp ce strangem totul in ordine si ne indreptam spre port.
Foarte repede apare si Seba la comanda barcii sale si acosteaza.
Ne salutam si schimbam cateva vorbe, apoi pana pune el barca in ordine de voiaj noi mai hoinarim prin apropiere.
Se rezolva repede putina curatenie la bord, plinul cu apa dulce si alte cele, sosind vremea sa mutam carabalacul din masini in barca.
Terminam si aceasta operatiune apoi pentru ca foamea cam inghesuia pe toata lumea halim ceva specialitati marine la umbra unei salcii impreuna cu Seba care ne si face o fotografie pentru amintire.
Cu burtile aranjate, racoriti de cateva beri, urcam la bord si ne pregatim pentru a da mola si a iesi in larg.
Alegem ajutati de Seba destinatia urmatoare in care urma sa petrecem noaptea si anume Kottes.
Pregatim eliberarea legaturii de mooring, eliberam paramele pupa, punem masina inainte si iata-ne plutind spre pasa de iesire din port.
Vantul este destul de slab si nici directia nu este favorabila asa ca lasam pilotul automat sa guverneze in timp ce noi ne relaxam povestind de una de alta.
Timpul trece si noi ocolim insula Trikeri in al carui port fusesem cu un an inainte, urmarind linia continentului spre un golf linistit unde incepem a face manevrele de acostare cu pupa la cheu.
Finalizam aceasta manevra in perfecta ordine si debarcam intr-un loc superb.
Linistea este definitia lui.
Inafara de Haimana mai sunt acostate doar cateva barci mici ale pescarilor localnici.
Pe faleza sta ingrijita tare o terasa in asteptarea musteriilor.
O sa o incercam putin mai tarziu, acum ne dorim sa facem cativa pasi in zona, pentru fotografii si destindere.
Urcam dealul din spate pe un drum asfaltat bucurand simturile cu imaginea florei specifice.
Privelistea de la inaltime a golfurilor aflate in aceste zone este de un pitoresc uluitor ce nu poate fi zugravit in cuvinte, ci poate doar sugerat cu ajutorul unor fotografii.
Soarele sta sa apuna iar in lumina lui de asfintit coboram si noi spre barca.
Ne alegem un loc la o masa in taverna de langa apa si asteptam cateva beri reci.
Si de aici privelistea este superba.
Se poate servi masa fiind gatite produse proaspat pescuite.
Garantie a acestui fapt sta o cusca legata langa barca noastra in care astepta randul la bucatarie o uriasa caracatita vie.
Am baut bere, am depanat amintiri, pana destul de tarziu in noapte cand unul cate unul am cautat locul in cabina pentru somn.
Dimineatata ne intampina cu o vreme buna si pana s-a facut cafeaua am gasit placuta o excursie in cealalta directie a portului.
Aici, o carare de pamant urca printr-o livada de maslini.
Cateva case, probabil locuinte sezoniere de vara, asteptau sa fie aerisite dupa iarna.
Parea totul incremenit.
Doar vreo zece capre cautau cu interes verdele naturii trezite la viata in primavara.
O ambarcatiune traditional construita din lemn sta legata elegant la un mooring in apropierea coastei.
Admiram imaginea de poveste si facem cateva fotografii, apoi coboram spre plaja pietroasa de la poalele padurii.
Profitam de frumusetea locului si executam o baie relaxanta dupa care ne indreptam incet spre barca.
Adunam tot echipajul, ne luam la revedere de la acest loc si incepem a executa manevrele specifice desprinderii de la cheu.
Iesim de la adapostul golfului si gasind vand bun incepem rapid pregatirea pentru ridicarea velaturii.
Masina tace, pilotul automat cel consumator de curent este pus la odihna, fiind inlocuit de pilotii consumatori de bere.
Auzim acum doar zgomotul valurilor sparte de prova semeata a Haimanalei si fasaitul vantului ce mangaie suprafata velelor intinse.
Admiram siajul lasat de barca bandata sub forta de tractiune aplicata de mama natura.
Marinarii veseli la bord se bucura de soare in timp ce mai ciugulesc ba o saratica, ba o bericica, fiecare cu gandul la ce vrea.
Ar fi buna o baie, dar vantul bun ne poarta bine spre insula Skopelos, asa ca lasam aceasta dorinta pentru mai tarziu.
Alegem pentru acostare si punem capcompas portul din Neo Klima.
Asiguram barca la cheu si pornim sa facem o vizita in zona.
Taverne mici si mari, mai ingrijite sau mai parasite, asteapta sa sezonul de vara, ce este aproape, sa inceapa.
Gasim un magazin si luam cate o bere pe care o bem afara admirand portocali incaracti cu fructe si cateva barcute mici ce par a fi decorul perfect intre maslinii de vis-a-vis.
Peste tot sunt afisate oferte cu numere de telefon ale unor localnici care contra unei sume de bani pot face o plimbare in locurile unde s-au facut filmarile binecunoscutului musical Mama Mia.
Noi avem insa treaba noastra si continuam plimbarea pe plaja din apropierea portului inainte sa ne retragem pe puntea barcii pentru o gustoasa cina preparata pe loc.
Am ramas in cocpit pana seara tarziu, privind de langa o bere micutul sat si viata de seara a locuitorilor.
Un somn odihnitor pana dimineata a adus odihna atat de necesara.
Dimineata ne-a intampinat cu o vreme insorita ce invaluia tabloul alcatuit de imbinarea perfecta apa-munte-cer.
Am baut o cafea si am mai haladuit putin prin imprejurimi, ocazie cu care am aprovizionat si cambuza barcii cu ce mai era necesar.
Reintorsi, am stabilit urmatoarea destinatie.
Vom inconjura insula pentru a face o vizita celei mai importante asezari de aici, orasul Skopelos.
Vantul nu era cu noi in aceasta dimineata dar nu ne facem probleme, punem pilotul automat la treaba si ne bucuram de peisaj impinsi de dieselul ce toarce sub scara salonului interior.
O vorba, o bere si uite ca apare si vantul. Ridicam vele.
Valurile de siaj clipocesc din nou in jurul barcii.
La bord atmosfera destinsa ne deconecteaza de la problemele pe care le-am lasat acasa.
Facem o poza si ne gandim cum o sa o privim la batranete.
Vantul nu este darnic astazi cu noi, slabind in intensitate pana aproape de calm.
Profitam si noi de ocazie si ochim un golf unde sa ne putem balaci sub soarele ce devenea arzator.
Ancora isi gaseste un loc pe fundul nisipos la aproape cinci metri sub noi.
La vremea asta a anului in zona sporadelor temperatura apei este exact cat sa te racoreasca daca este depus putin efort pentru echilibrare termica la inceput.
Toata lumea se simte minunat si face tot ce vrea.
Pornim sa continuam traseul zilei cu motorul torcand sub soarele de primavara. Ajungem in Skopelos.
Un port mare adapostit bine intr-un golf.
Digul de larg foarte lung tinea multe veliere, mai mari sau mai mici.
Seba are un loc favorit exact in capatul unui dig mic si facem o acostare cu babordul la cheu.
Asiguram barca si suntem gata de plimbare.
Orasul forfoteste la ora amurgului.
Sumedenie de terase par presarate de un urias la malul apei si isi imbie potentialii clienti cu bunatati de tot felul.
Noua nu ne este gandul inca la mancare, astfel ca pasii ne poarta pe o strada la deal in inima asezarii.
Case ingrijite, vegetatie deosebita si o liniste care parca indica o viata a locuitorilor fara stres si apasari ni se arata, desi credem ca au si ei fiecare problemele lor.
Gasim un mic magazin si luam cate o bere.
Drumul duce catre marginea superioara a orasului.
Alei inguste printre case asigura circulatia motoretelor cu care se deplaseaza cel mai des localnicii.
Admiram privelistea portului de sus in lumina de apus, apoi coboram in timp ce seara se lasa peste noi.
Spre baza muntelui intram in agitatia vietii de seara.
Toate magazinele sunt deschise.
Le vizitam in tihna deoarece nu ne grabim.
Suveniruri de tot felul cu motive traditionale sau marinaresti, ori purtand harata zonei se arata la tot pasul, Ne atrage atentia un magazin care are si atelier. Intram.
O doamna tinand in mana o pensula decoreaza manual farfuri de ceramica.
Pe rafturile din lemn stau asezate alte cateva lucrari care bineinteles nu seamana intre ele fiind unicat.
O pisica tarcata ce pare ajutorul doamnei bea apa dintr-un recipient de pe masa.
Doamna se bucura de vizita si zambeste.
Ne bucuram si noi, salutam si pornim mai departe.
Foamea incepuse cate putin sa ne impinga.
Ajunsi la barca am pus burta la cale si destul de devreme am intrat la cabine pentru somn.
Un soare bland ne-a trezit dupa orele de odihna.
Am colindat pe cheul portului pentru inviorarea de dimineata in timp ce la bord se construia o cafea.
Admirand ambarcatiunile am gasit una cunoscuta un an inainte.
Am savurat apoi cafeaua intr-un decor specific, la uscat, langa vechi ancore si tevi de tun care poate au servit vre-o data unor nave, sau nu.
Stabilim sa petrecem urmatoarea noapte la ancora.
Seba stie un loc numai bun pentru asa o desfatare si pornim spre insula Kira Panaghia.
Acolo Seba stie locul perfect pentru ce ne-am propus.
Vant slab.
Exersam cu vele, ajutam cu motorul si gasim un golf marginit de stanci, asa cum ne place noua, ce inchide o plaja pustie si salbatica.
Ancoram la aproximativ cinci zeci de metri de aceasta, putind pe o apa limpede ca si cristalul.
Ne balacim in voie, vizitam plaja, experimentam mastile pentru scufundare din dotarea barcii si luam cateva cadre subacvatice.
Ridicam apoi ancora si pornim in lungul coastei acestei insule care ne dezvaluie peisaje de vis.
Avem senzatia ca suntem actori intr-un film de aventura cu pirati sangerosi.
La o vreme in capatul peticului de piatra impadurit se zareste un intrand si Seba schimba de drum catre intr-acolo.
Merg in prova pentru a veghea de siguranta asupra adancimii, desi locul este cunoscut si nu sunt probleme.
Trecem pasajul de intrare si ni se dezvaluie apoi o deschidere a doua lacuri cu apa bleu deschis ca de smarald, linistite balta.
Nici nu are cum sa fie altfel, deoarece locul este marginit de munti inalti. Ancoram. Masina tace.
Pana maine dimineata putem face orice vrem.
Punem barcuta dinghy la apa, luam cateva beri reci si incepem a vasli spre mal.
Ochim la jumatatea drumului o micuta plaja cu nisip si cateva stanci.
Luam directia pe aceasta si in scurt timp debarcam.
Lasam copiii sa se balacesaca in voie sub privirile mamelor lor, iar noi pornim prin vegetatia uscata sa vedem pustiul.
Tinutul este departe de orice asezare omeneasca dar populat de capre salbatice care salta sprintene prin relieful muntos.
Departe de apa, in ciuda faptului ca este doar sfarsit de mai soarele arde cu putere.
Nadusim pana aproape de varful pantei insa privelistea merita.
Recompensam efortul cu cateva fotografii dupa care coboram spre berile ramase la malul marii.
Toata echipa este dornica de baie inca, asa ca nu ne grabim.
Savuram linistea golfului si ne imaginam diverse scenarii de filme in acest decor.
Langa Haimana un catamaran imens cu echipaj bulgaresc incearca manevra de ancorare. Arata de a fi lipsiti de experienta.
Ne uitam si noi o vreme pana se renunta la manevra si catamaranul pleaca facand loc linistii.
Soarele este gata de apus si foamea incepe sa ciupeasca unele stomacele.
Vantul s-a intetit si el aratandu-ne ca este timpul sa ne retragem la bordul barcii pentru o seara petrecuta plutind la ancora.
Seara a fost superba, vremea buna, berea rece si somnul dulce.
Doar Seba a avut ceva de furca peste noapte cu un vant mai aprig ce a tot rasucit barca in jurul ancorei, dar totul a fost bine in final si dimineata Haimanaua era la locul ei.
Am pregatit ceva pentru micul dejun si am ridicat ancora iesind in larg.
Ocolim insula prin est, apoi urmarim sudul spre Alonisos.
Hotaram la indemnul lui Seba care stie zona, sa acostam intr-un mic port unde in ciuda dificilei manevre frumusetea locului poate fi rasplata.
Saltand pe valuri sub razele soarelui, Haimanaua primeste cu drag vreo trei musafiri.
O familie de delfini se joaca in jurul ei.
Unul dintre acestia, mai tanar, merge o vreme in paralel si spre deliciul copiilor face salturi acrobatice pentru a respira.
Vremea trece si zarim locul ales pentru aceasta seara.
Seba acosteaza cu precizie si dupa ce verifica adancimea debarcam in foarte linistitul sat Steni Vala.
Pe cheul portului sunt ca de obicei o sumedenie de terase, asa ca incepem cu o halba plina cu bere rece.
Atmosfera linistita ne indeamna spre o plimbare prin imprejurimi.
Seba stie un loc bun pentru luat masa in satul vecin Kalamakia.
Distanta aproximativa doi kilometri print-un relief superb.
De la inaltimea drumului ni se arata o privire de ansamblu asupra golfului ce taie respiratia prin frumusete.
Se arata o zona bine dezvoltata turistic dar sezonul nu este inca inceput ceea ce ne bucura desigur.
Ne distram cu cateva poze facute in oglinzile montate la intersectiile drumurilor destul de denivelate pana ajungem in portul micutului sat pescaresc si alegem o terasa care ne pare de cel mai mare angajament. Nu am gresit.
A mers la inima totul si cu burtile aranjate am pornit agale spre barca ramasa singura in asteptarea noastra.
Am incheiat seara tot pe o terasa, langa mare, in Steni Vala cu o bere rece in fata si povestind de prin calatorii, fiecare.
Vremea buna de dimineata a impus o mica intarziere a pornirii pentru o balaceala a celor mai mici participanti.
Am profitat si noi de acest ragaz pentru a lua cateva imagini ale zonei de pe inaltimile din vecinatate.
Timpul trece repede si sunam adunarea.
Suntem toti la posturi, mola pupa si vinciul ancorei incepe a tacani ritmic recuperand lantul.
Ancora se aseaza cuminte in suportul ei si masina este pusa inainte.
Parasim insula Alonisos si ne bucuram de marea calma si vremea buna.
La bord este veselie mare, intreg echipajul arata destins.
Doar undeva ascuns este in fiecare dintre noi un mic of de mahnire ca ne aflam pe drum de intoarcere.
Vantul nu ne ajuta astazi si ramanem in grija motorului care zumzaie vesel sub punte si ne impinge saltand pe valuri maricele spre insula Skopelos pe care o ocolim si cu amintiri frumoase de cu un an inainte acostam in capatul digului marinei Loutraki.
Pontonul la care am fost legati cu Izella un an inainte era acum privat.
O foarte mare firma de charter l-a luat sub stapanire.
Unele dintre aspectele rele ale dezvoltarii turismului comercial.
Trecem peste aceste mici neajunsuri si debarcam pe faleza linistita a portului. Acest loc are un farmec aparte.
Imprejurul marinei sunt cele mai frumoase terase, in imediata apropiere sunt vestigii istorice importante ce merita o plimbare pentru vizita.
Ne relaxam in amurg vizitand Baile Romane dupa care facem un tur al tavernelor pana in vestul insulei. Stiam de data trecuta ca aici putem urmari un apus de un rar spectacol.
Admiram asadar din nou cum soarele cade in mare printre stanci si alegem un loc pentru cina.
Alegerea foarte inspirata, mancarea foarte buna, servirea ireprosabila si. ospatarul un veritabil pescar.
Cum povesteam noi despre o aventura pescareasca, fara sa inteleaga vorba, doar traducand mimica, a cerut sa vada captura despre care istoriseam si i-am aratat.
Apoi razand a scos telefonul sau si ne-a aratat capturi respectabile la pescuit marin cu lanseta din barca, Imaginile nu pot fi redate in poveste, sunt ceva ce nu am fi crezut ca poate fi real.
Ne bucuram impreuna, platim nota si pornim spre barca.
Incheiem seara cu un sprit de vin in linistea unei mari de un calm plat.
Am dormit bine pana dimineata cand intreg peisajul s-a animat brusc.
Ferrioat-ul Hellenic Seaways, un gigant de metal, a acostat la cheul ce acum parea infinit de mic.
Din pantecul sau ieseau motociclete, masini, nenumarate.
Oameni o armata debarcau tragand trolere cu bagaje, chiar si uriase camioane frigorifice, totul contra cronometru.
Pana sa ne dezmeticim, monstrul de fier se desprinde de mal facand sa para ca apa a dat in fiert in micuta marina.
Apoi linistea reveni in parametrii ei normali.
Pornim si noi spre continent, imbiati de un vant bun ce ne umfla velele confortabil.
In sudul insulei Skiatos vremea da sa se strice si pregatim echipamentul de ploaie.
La scurt timp cateva picaturi vin sa condimenteze aceasta iesire a vechilor raidisti, dar ca sa nu strice voia buna se retrag rapid cu norii lor cu tot si lasa loc unui soare primitor.
Noi alegem sa petrecem ultima seara in portul Orei, aflat relativ aproape de capatul turei, Achilleio. Ajungem si acostam cu atentie.
Portul este slab protejat si cu un fund probabil tare, deoarece se ancoreaza dificil, dar Seba stie locul asa ca reusim bine manevra si repede suntem gata de plimbare. Este aglomerat, sunt multe barci.
Pornim pe strazile satului admirand frumoase flori, culegem cateva portocale si in drum platim la capitania portului o mica taxa pentru cheiaj.
Este prima data in Grecia cand platim o taxa de port, dar probabil ca totul are un inceput.
Facem cunostinta cu un motan ce poarta cu mandrie un medalion marinaresc.
Ne bucuram reciproc, noi sa il mangaiem, el sa fie mangaiat si continuam pe cararea de pe faleza in cautarea unei beri reci cu care sa ne desfatam in apusul ce se grabea sa se arate.
Iata un mic magazin ce face treaba sa fie ca si rezolvata.
Cele doua beri dorite poposesc la noi si luam loc pe o banca cu gandul ca este ultima noapte din acest RAID in care putem bea o bere linistiti cu fata la multimea de barci ce stau cuminti fiecare la locul ei de acostare.
Ne retragem la barca si pregatim ceva de mancare in timp ce soarele dispare dupa munti.
Servim masa la bordul Haimanalei si mai bem cate o bere privind viata linistita de seara a tinerilor localnici, dupa care ne retragem la somn.
Dimineata urmatoare aveam program de trezire dimineata devreme pentru a ajunge la timp la capatul editiei RAID 2019 fiind necesara si punerea in ordine a barcii, curatenie, igienizare si altele de acest fel. Asa s-a si intamplat.
Dimineata foarte devreme, dupa o cafea rapida si dupa ce ne-am eliberat de lantul unei ancore data peste a noastra iata-ne in mars spre Achilleio.
Am ajuns la ora potrivita pe un vant alert si cu mici eforturi am acostat la mooringul dedicat.
Traseul era incheiat, asadar am inceput activitatile de final mentionate, dupa care am facut o ultima fotografie memorabila.
O cina sub o salcie, o bere si apoi fuga la somn.
Adoua zi dimineaeta ne astepta lungul drum spre casa.
Dupa odihna fugitiva si o cafea incheiem acest RAID 2019 pe soselele Bulgariei si dupa un parcurs fara probleme ajungem acasa la Bucuresti obositi dar fericiti, cu noi amintiri in ganduri cu un bun prieten facut la bordul Haimanalei si cu gandul desigur la urmatoarele aventuri ce se vor arata in vara ce tocmai este la inceput.
Multumim skiperului Seba si ambarcatiunii Haimana pentru inca un RAID ce nu va fi uitat curand.
Vă mulțumim că ne-ați vizitat. Dacă doriți să ne contactați: